În trecut, se făceau deseori întâlniri în care crema lumii literare româneşti se reunea spre a discuta şi recita. O astfel de întâlnire a avut loc şi în Craiova.
Era duminică. O duminică de mai, 21, în anul 1906, ne spun, peste vremuri, nişte pagini îngălbenite ale revistei Ramuri. „Soarele scaldă în lumină frumuseţea parcului, pătrunde în raze subţiri prin frunzişul arborilor bătrâni, împărtăşeşte o vrajă deosebită chioşcurilor pitoreşti acoperite cu stuh, turnului ce pare acuma într’adevăr o veche cetate în ruină, poleeşte luciul lacului, pe care pluteşte o lebădă albă-mândră printre florile de nufăr. Văzduhul tremură în cântecele fanfarei militare. De ce o fi cântând oare astăzi numai bucăţi româneşti? Cine le-o fi şoptit oare că parcul are nişte oaspeţi aşa aleşi?“.
Poetul Marinescu, „aşa de iubit şi de preţuit“, sublocotenentul Vulovici, „voinic vesel, care îţi rechiamă simţirea puternică şi sănătoasă din versurile lui“, profesorul Mihăilescu, „inimosul“, toţi erau acolo. „În tovărăşia lor alţi trei tineri: unul palid, cu ochii mari în care e întipărită o jale duioasă, poetul Corneliu Moldovan; altul cu înfăţişarea aşa de gingaşe, cu ochii albaştri, senini, umezi, cu păr bălai, poetul Octavian Goga; însoţit de bunul lui prietin profesorul Lupaş de la Seminarul din Sibiu. Curând răsar în mijlocul lor ochii fulgerători, fruntea largă a profesorului Iorga“.
Versuri şi aplauze
Cu toţii veniseră pentru aşteptata, dorita şezătoare de seară. În sala plină, ochii nerăbdători îi căutau pe scenă pe Sadoveanu, pe Iosif, pe Gârleanu. „D-l Iorga se ridică şi deschizând Şezătoarea, lămureşte că Gârleanu a trebuit să rămână la redacţia «Neamului Românesc», că pe Iosif îl opreşte un ordin venit de sus, de acolo de unde-i atârnă egzistenţa, iar pe Sadoveanu o mare… dar o mare bucurie familiară“.
N-avea nimic. „Profesorul Cantuniar îşi ia atuncea sarcina de a citi din poeziile lui Iosif, Marinescu, Vulovici şi din postumele lui Eminescu. Urmează Corneliu Moldovan, care cu glasul plângător, amărât de jalea adâncă şi duioasă, ce-l va fi stăpânit când a plăzmuit-o, citeşte între altele acea minunată poezie «Prutule, râu blestemat»“.
Sosise clipa lui Goga. Într-un ropot de aplauze, s-a ridicat. „Sala îl absoarbe cu privirile. Lin, duios, de o neasămuită limpeziciune şi armonie răsuna limba neaşteptat de nouă şi de frumoasă a poeziilor lui. Când se auziră versurile acelei rugăciuni fără pereche, o vrajă nespusă ne cuprinse sufletele. Ni le înnalţă d’asupra noastră înşi-ne când poetul citeşte «Noi», în care pluteşte jalea acelui vis neîmplinit; «Oltul», care isprăveşte vijelios ca valurile lui; «Plugarii», ei cei mai buni copii ai firei, ei care siguri străjuesc altarul nădejdei noastre de mai bine…“. Cei care-l ascultă mai vor încă să audă şi, în ciuda oboselii glasului, patriotul Goga mai recită „Casa noastră“, „Dascălul“ şi „Apostolul“.
Momentul Iorga
După prima parte, în care slovele au curs lin, formând rime şi ritmuri, a urmat conferinţa. „De abia se iveşte profesorul Iorga şi o ploae de trandafiri cade asupră-i. Înnălţător a fost să vezi doamne şi domnişoare, aruncându-i singura floare, singura chită care le împodobea. Şi a început marele cercetător al trecutului, marele literat, marele îndrumător al vremei de azi şi scrutător al vremilor ce va să vie, lin, potolit, rar. Glasul începu apoi să i se ridice puternic, mai apoi vijelios şi fulgerător. O neînchipuită putere de convingere, de cucerire se desprindea din fraza bogată, din calificativele pe care nimeni nu le-a întrebuinţat mai bine vreodată, din digresiunile ce te încătuşeau fără a vătăma unitatea cuvântărei, din satira arzător de biciuitoare, din gluma amară şi dureroasă“.
Nu doar cuvântul era aprig. „Gestul hotărât, privirea de vultur, limpeziciunea de vederi, convingerea adâncă din care izvoarau încrederea în puterile neamului nostru, puse în lucru, dau cuvântărei o tărie, un avînt, care însufleţia pe însăşi bătrânii cei mai potoliţi din sală şi care ar fi putut înnălţa sufletele cele mai abătute“.
„Să facem toate acestea pentru redeşteptarea tuturor românilor“, a încheiat Iorga conferinţa. Seara, însă, a continuat. Printre figurile marilor literaţi, în parcul alintat de vremea de mai, Craiova strălucea.
